Apel la populație pentru a veni în adăpostul public din Bârlad să adopte!

Pentru a se putea captura câinii pe care îi întâlnim zilnic pe străzile orașului trebuie eliberate boxele care sunt pline acum de câinii capturați .

Conducerea Reiser SA adresează un apel public tuturor iubitorilor de animale pentru a se deplasa în adăpostul public și a adopta patrupedele care se află deja acolo.

La această oră în padoc se află 254 de câini, dintre care 60 sunt puiuți cu vârsta sub 6 luni. În această lună doar 5 persoane au adoptat , asta în condițiile în care în noiembrie și decembrie au fost înregistrate 103 adopții.

“ Prin implicarea implicită a primarului Dumitru Boroș lucrurile se mișcă în direcția bună. Trebuie să avem un pic de răbdare , iar cu această ocazie facem un apel la populație pentru a veni să adopte, astfel să eliberează boxele și noi putem să ne continuăm treaba. Vineri, angajații padocului au răspuns la solicitarea unui bârlădean care a sesizat faptul ca în zona Stadion există 5 câini agresivi. Ne-am deplasat de urgență și i-am capturat. La această oră răspundem doar sesizărilor “, a declarat Radu Ticu, președintele CA Reiser SA.

Trebuie menționat faptul că de când ne-am început activitatea niciun cățel nu a fost eutanasiat asta datorită unui ONG care le-a asigurat hrana. În luna aceasta, de pe străzile Bârladui au fost prinși un număr de 93 de câini fără stăpân.

Conform legii aceștia pot rămâne în adăpost între 14-24 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.